Apicultura a fost una dintre cele mai vechi activități de după descălecatul maghiar, pe lângă creșterea animalelor și creșterea plantelor. Primele memorii scrise se găsesc în cartea fondatoare a Abației Tihany.

Cea mai veche formă de apicultură, este apicultura cu stupi tradiționali (coșuri din nuiele), cu care se ocupau de milenii. Marele avantaj al stupilor era, că erau ieftin de produs din paie, papură și nuiele. Dezavantajul era că, familia de albine era greu de protejat și că în acest fel producția de miere era puțină. În prezent, această ramură a apiculturii este în declin, înlocuită cu apicultura cu stupi din lemn cu cadre mobile.

Stupul este cel mai important, dar și cel mai scump echipament ale apicultorului. Există mai multe tipuri de stupi, fiecare apicultor îl alege pe cel care i se potrivește în funcție de nevoile sale. Contează dacă apicultorul se echipeaza pentru a produce miere sau pentru a vinde albine.

Fiecare stup asigură o familie de albine. În mod normal, cântărește aproximativ 20 kg, dar vara poate ajunge până la 100 kg. Familiile au trei membri: matca, albinele lucrătoare și trântorii. În stup există o matcă a cărei principala răspundere este reproducerea, a cărei durată de viață este de 2-3 ani. Apicultorii marchează matca cu un punct colorat pe spate în funcție de anul ecloziunii. Sarcina albinelor lucrătoare este complexă, ei colectează, construiesc fagurele, curăță, aerisesc stupul și protejează stupul de intruși. Trântorii sunt implicați exclusiv în procesul de reproducere, nu participă la alte lucrări din familie.

După cum am menționat deja, una dintre sarcinile albinelor, în special albinelor lucrătoare, este colectarea polenului și a nectarului din care este făcut mierea. Albina în corp transformă aceste ingrediente în miere. Pentru a face acest lucru, folosește o enzimă specială, care este amestecată cu sucuri digestive într-un așa-numit stomac de miere. Ajungand acasă, cu acest lichid diluat si amestecat special, il descarcă în celule de fagure. În cele din urmă, prin fluturarea aripilor, acesta ajută la îngroșarea lichidului și la reducerea conținutul de apă.

Există multe pericole privind albinele domestice, situația lor depinde doar de apicultor.  Prezintă un pericol insectele inamice, precum viespile și acarienii, diverse substanțe chimice și boli. Albinele în sine încearcă să se apere, arma lor fiind propolisul, care curăță aerul din stup și, de asemenea, protejează împotriva invadatorilor și împotriva bacteriilor.

Mierea a fost folosită anterior ca hrană și a jucat un rol major în medicina populară. Astăzi, a devenit versatil: este folosit de industria alimentară, de industria farmaceutică și companii cosmetice. Având în vedere acest lucru, este important să protejăm albinele, motiv pentru care noi înșine putem face multe lucruri, să tundem iarba mai rar și să plantăm flori apreciate de albine, cum ar fi iarba de mătase, gălbenele, floare de miere, mac ornamental.