Căsătoria era un eveniment extrem de semnificativ în viața unui individ, ziua nunții era trăită cu membrii comunității. Obiceiurile nunții erau ținute în ordinea determinată de tradiție.

Când se lua decizia de a-ș lega viețile doi tineri, primul pas era cererea în căsătorie, iar după un răspuns afirmativ era logodna, care la începutul secolului se numea, strângere de mână, mai târziu schimb de logodnă. Apoi începeau pregătirile de nuntă: duminica după-amiaza de dinaintea nunții, la casa fetei se pregăteau tăițeii.

Responsabilul nunții era cavalerul de onoare, el avea obligația de a invita oaspeții cu o săptămână înainte de nuntă. El regiza fiecare moment al nunții, de la cererea miresei până la dansul miresei, și tot el anunța cu rime meniul nunții.

După miezul nopții, în jur de ora unu sau ora două, avea loc așa zisul, facerea cocului. În camera alăturată mireasa era îmbrăcată în „rochia de coc”. Părul ei era prins într-un coc și legat cu o basma. În Bihar, rochia de coc era neagra până la sfârșitul anilor 1950.