Se crede că în momentul morții sufletul iese din trup. Perna era scoasă de sub capul mortului, îi închideau ochii, îi puneau bani metalici, îi legau bărbia. În momentul morții, ceasul era oprit, iar oglinda era acoperită cu o cârpă. Cel decedat era spălat și îmbrăcat.

Mortul îmbrăcat era întins, iar la aducera sicriului era așezat pe catafalc.

Funeratorul era cel care ajuta familia în treburile din jurul înmormântării. Odată cu răspândirea veștii morții, rudele, cumetrii, cunoștintele se duceau la mort. Rudele și cunoștințele aduceau un ultim omagiu mortului prin priveghere.

În ziua înmormântării, casa decedatului era decorată, ușile erau decorate de draperii negre, iar sicriul era  așezat pe un catafalc acoperit cu pânză neagră, înconjurat de rudele decedatului și îndoliați. La sfârșitul ceremoniei, sicriul era dus la cimitir cu carul sau în mână: cu ajutorul calului Sf. Mihail, așezat ulterior în trăsura de doliu.

Locul mormântului era marcat de un lemn în iarbă. La cei de religie reformată, acesta este un monument funerar în formă de barcă, sculptat din lemn de salcâm. La capătul mormântului la picioare era plantat un copac. Ambele erau vopsite în negru. La reformați pe monumentul funerar era sculptat o salcie și gravat acronimul ABFRA („În speranța unei învieri fericite”)