În comunitatea țărănească, copiii au fost crescuți prin joc și cu sarcinile încredințate într-o societate țărănească axată pe muncă. Treptat, au dobândit cunoștințele și cultura comunității de care aveau nevoie în esență în viețile lor. Munca a jucat un rol de creare a valorii, și un rol important de măsurare a valorii. De la vârsta de șase ani, copiii mici, erau puși la muncă: la început li s-a încredințat pășunatul gâștelor. Fetele aveau grijă de copiii mici ai gospodarilor înstăriți, lucrau ca dădacă. Copiii mici își făceau singuri jucăriile simple, rareori cu ajutorul adulților. Astfel erau, de exemplu, păpușile fetelor din știuleți de porumb, păpuși din zdrențe, fermele băieților din lujeri: vite, căruțe, greble, grape, fântâni, jgheaburi. Cu aceste jucării, imitau munca adulților.

În perioada de după alungarea turcilor, la sfârșitul secolului al XVII-lea, în zona noastră au fost înființate primele școli ecleziastice. Legea privind educația publică Eötvös din 1868, a introdus învățământul general obligatoriu, pentru copiii cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani. În școlile sătești, educația era nedivizată: în fiecare cameră era un singur profesor, care se ocupa de toate grupele de vârstă în același timp. Cunoștințele elementare includeau scrierea-citirea, aritmetica, dar copiii studiau credința, etica în școală și primeau note la muzică, desen și sport.

În Berettyóújfalu, Dezső Brózik, a înființat Școala Comunală Independentă de Economie în 1905, pentru a educa copiii care abandonaseră școlile elementare, exemplu urmat câțiva ani mai târziu de instituția din Derecske. În anii 1910, au început să fie organizate în localitatiile mai mari (Berettyóújfalu, Derecske), școlile civile de băieți și fete, iar după pierderea terenurilor din Trianon, a fost înființată Școala Regală Maghiară de Iarnă pentru fermierii din zonă. Între cele două războaie mondiale, o organizație de tineret caracteristică a Ungariei, era instituția levenților și mișcarea cercetașilor, care a înflorit  în aceasta perioadă.